duminică, 2 ianuarie 2011

Miraculosul castravete: 10 retete de casa pentru o piele frumoasa

Daca ii spui cuiva de masca naturala de ingrijire a pielii se va gandi automat la castravete, si asta datorita faptului ca imaginea unei femei cu felii de castravete pe ochi este arhicunoscuta. Totusi, chiar isi merita castravetele o asemenea reputatie?

Da, castravetele are proprietati extraordinare, hidratante, hranitoare si astringente. Castravetele are acelasi pH cu cel al pielii si ajuta in intarirea sistemului de protectie al pielii. 

Valori nutritive (per 100 grame):


- vitamina A 180 I.U.
- urme de niacina
- vitamina C 9mg
- calciu 32mg
- fier 1.8mg
- fosfor 27mg
- potasiu 80mg
- carbohidrati 17mg
- calorii 70

poza felii de castravete

Beneficii ale castravetelui:

• este un diuretic natural, ajuta in buna functionare a rinichilor si a vezicii urinare
• ajuta in buna functionare a ficatului si pancreasului
• ajuta in echilibrarea tensiunii arteriale datorita continutului de potasiu
• contine erepsina, o enzima care ajuta in digestia proteinelor
• ajuta in cresterea parului, mai ales daca este combinat cu sucul de castravete, laptuca si spanac
• previne craparea unghiilor

  

poza felii de castravete

MASCA DE FATA REVIGORANTA

Ingrediente: 1 castravete decojit, fara seminte, 5 frunze de menta strivite, 1 albus de ou
Amesteca bine castravetele cu menta in blender. Bate albusul de ou pana devine spuma si adauga-l peste pasta de castravete si menta. Aplica masca pe fata si lasa-o sa actioneze timp de 20 de minute. Clateste bine cu apa calduta.

CLEANSER CU LAPTE BATUT

Ingrediente: un castravete, 50 ml de lapte batut
Da castravetele pe razatoare, pune-l intr-o panza de tifon si stoarce sucul din catravete. Adauga laptele batut si amesteca bine. Aplica pasta pe frunte, fata si gat si las-o sa actioneze timp de 3-4 minute. Clateste fata bine cu apa calduta. Acesta este un cleanser care curata si lumineaza pielea.

poza castravete si felii castravete in castron

TONER CU APA DE TRANDAFIRI

Ingrediente: un castravete, 3 linguri de apa de trandafiri
Pune intr-un blender castravetele si adauga apa de trandafir, astfel incat sa faci o pasta consistenta. Pune pasta la frigider pentru o ora. Aplica pe fata si las-o sa actioneze timp de 20 de minute. Este o masca excelenta pentru ten uscat, dar si pentru a vindeca arsurile solare.

PENTRU OCHI FRUMOSI

Castravetele actioneaza precum o comprensa rece, mai ales pentru ca acesta contine multa apa. Taie un castravete in felii, pune-le la congelator pentru 5 minute, apoi aplica cate o felie pe ochi si sub ochi si lasa-le sa actioneze pana ce se incalzesc. Daca te grabesti, freaca usor o felie de castravete de pleoape si pielea de sub ochi, apoi clateste bine. Este foarte efiecient impotriva ochilor umflati si cearcanelor datorate oboselii. Iata o reteta pentru o crema anti-cearcane:
Ingrediente: 1 lingura de gel de aloe vera, 1 lingura de suc de castravete, ¼ lingura de amidon de porumb, 1 lingura de praf de salvie

Amesteca sucul de castravete cu aloe si amidonul. Incalzeste timp de un minut in cuptorul cu microunde. Adauga lingura de salvie, amesteca bine si lasa mixtura sa se raceasca. Vei obtine o crema-gel transparenta. Pune o cantitate mica sub ochi si lasa sa actioneze timp de 15-20 de minute. Poti depozita amestecul in frigider.

poza castravete

MASCA IMPOTRIVA PETELOR

Ingrediente: un castravete, o lamaie
Decojeste castravetele, pune-l intr-un blender si fa-l pasta. Stoarce sucul de la o lamaie, amesteca bine. Aplica pasta obtinuta pe fata si lasa-o sa se usuce. Clateste si repeta procedura pana ce termini lotiunea. Ajuta in eliminarea petelor de pe piele.

MASCA PENTRU STRALUCIRE

Ingrediente: un castravete, 2 rosii, 1 lamaie
Decojeste castravetele si rosiile. Pune-le intr-un blender si fa un piure. Amesteca piureul bine cu sucul de la o lamaie. Aplica masca pe piele si las-o sa se usuce. Repeta procesul de trei ori pe saptamana. Este o masca benefica pentru pielea cu cicatrici sau cu pete, lumineaza si curata tenul.

poza castravete si pahar cu suc de castravete

MASCA TONICA

Ingrediente: o jumatate de castravete, 1 albus de ou, 2 linguri de migdale, 2 linguri de miere, 2 linguri de fulgi de ovaz
Pune migdalele si fulgii de ovaz intr-un blender si fa-le marunte. Curata castravetele de coaja si seminte si adauga-l in blender. Amesteca bine, adauga mierea, albusul de ou si amesteca 30 de secunde. Pune masca imediat pe fata curata si uscata, evitand zona sensibila din jurul ochilor. Lasa sa actioneze timp de 10 minute. Clateste bine cu apa calduta. Masca reface elasticitatea si stralucirea pielii.

CREMA ANTIRID

Ingrediente: ½ de castravete, 1 albus de ou, 2 linguri de maioneza, ½ de lingura de ulei de masline
Pune castravetele necuratat de coaja in blender si amesteca-l cu restul de ingrediente. Aplica crema dimineata si seara, si indeparteaza excesul cu servetele moi.

poza castravete si felii de castravete

MASCA ANTI-ACNEICA

Ingrediente: ½ de castravete curatat de coaja, ½ de ceasca de otet alb, 2 cesti de fulgi de ovaz, 3 linguri de miere, ½ de ceasca de faina
Amesteca bine ingredientele intr-un blender pana ce se formeaza o pasta groasa. Dupa ce ai spalat fata, aplica aceasta masca si las-o sa se usuce timp de 30 de minute. Clateste bine cu apa calduta. Este foarte eficienta in curatarea pielii si in uscarea acneei.

SCRUB CU MIGDALE

Ingrediente: 1 castravete cu tot cu coaja, 2 linguri de migdale, amidon de porumb, un galbenus de ou
Pune castravetele, amidonul si oul intr-un blender si amesteca bine. Piseaza migdalele in bucatele cat mai mici. Adauga-le in pasta din blender si amesteca bine cu o lingura. Maseaza pasta pe fata, cu miscari circulare. Poate fi folosita si ca un scrub pentru corp.

poza felie de castravete pe o furculita

miercuri, 29 decembrie 2010

Top 10 orase pentru un Revelion incendiar!

Noul An este sarbatorit de intregul mapamond, indiferent de nationalitate si religie. Este acel moment special dintre ani, cand fiecare persoana lasa in urma trecutul si priveste cu optimism spre viitor, inconjurat de prieteni si de o atmosfera exploziva. Traditia romaneasca spune ca asa cum iti petreci Revelionul iti vei petrece si anul ce urmeaza. De aceea, fiecare roman isi doreste un Revelion plin de veselie, indiferent ca si-l petrece intr-o statiune de munte, pe o plaja fierbinte, intr-un club sau in propria casa.


LOCUL 10: Tokyo

Bilet avion dus/intors: 1200 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 1000 Euro
Revelionul in Tokyo incepe pe 29 decembrie si se termina pe 4 ianuarie - o petrecere uriasa care pare sa nu se mai incheie vreodata! Strazile, restaurantele, cluburile, cafenelele metropolei sunt arhipline, cerul este plin de artificii, care nu numai ca il lumineaza dar inconjoara atmosfera si cu note muzicale. Poti sa savurezi preparate traditionale, precum Toshikoshi Soba (taiteii de Anul Nou) si sa asculti Clopotul de Noapte. Acesta suna de 108 ori in templele de peste tot din Japonia si indeparteaza simbolic spiritele rele ale anului ce vine. Pe 2 ianuarie poti sa vizitezi Palatul Imperial, care mai este deschis publicului numai de ziua imparatului.

LOCUL 9: Sydney

Bilet avion dus/intors: 2000 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 1400 Euro
O data ce ai ajuns in Sydney, stii sigur ca vei fi printre primii care vor intra in 2011. Sydney este renumit pentru jocurile de artificii cu adevarat spectaculoase, acompaniate de muzica si explodand peste Harbour Bridge. Peste un million de oameni se aduna in portul Harbour pentru a asista la acest spectacol grandios si pentru a se integra apoi in petreceri uriase. Cele mai frumoase petreceri au loc pe vapoarele acostate in port, unde poti sa te bucuri de confortul unor mese gustoase numai in pantaloni scurti si slapi.

LOCUL 8: Londra

Bilet avion dus/intors: 450 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 900 Euro
Mai aproape de noi, dupa numai cateva ore de zbor cu avionul, Londra ofera reduceri frumoase in perioada Revelionului, si imbie turistii spre o noapte grandioasa. Spectacolele de artificii sunt lansate de pe London Eye, roata uriasa, pana la 135 de metri inaltime, fiind observabile din orice punct al Londrei. Insa cele mai bune puncte de observatie sunt pe Westminster Bridge si pe malul nordic al Tamisei. Spectacolul incepe cand batranul Big Ben anunta miezul noptii si dureaza 15 minute. Pentru mai mult romantism, poti sa te bucuri de artificii si de pe un vapor care se plimba elegant pe Tamisa. Petrecerile sunt abundente peste tot, in cluburi, baruri, restaurante si pub-uri. Poti chiar sa te duci la teatru si sa sarbatoresti Revelionul cu actorii.

LOCUL 7: Barcelona

Bilet avion dus/intors: 500 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 800 Euro
Noche Vieja este petrecerea in stil spaniol dedicate Revelionului. Ai parte de petreceri dansante, de la salsa la flamenco, de concerte live, festivitatile se intend pe durata unei intregi saptamani. La miezul noptii, dupa fiecare din cele 12 batai ale ceasului, trebuie sa respecti traditia spaniola si sa mananci cate o boaba de strugure. Vechi, din timpul Imperiului Roman, acest obicei spune ca transmiti dulceata strugurilor fiecarei luni din Noul An. Daca stai pana pe 5 ianuarie, poti sa participi la Cabalgata de los Reyes Magos, Parada celor Trei Regi.


LOCUL 6: Paris

Bilet avion dus/intors: 400 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 2500 Euro
Cea mai scumpa capitala europeana, Parisul, se pregateste sa spuna Bonne Annee in cele mai diverse moduri. Astfel, poti sa ai parte de cele mai bune preparate culinare din lume la restaurante de cinci stele, sa petreci in cluburi moderne, sau sa ciocnesti un pahar de sampanie pe faimosul Champs-Elysees. Aici, in jurul orei 9 seara oamenii incep sa se adune pentru a admira cum, la miezul noptii, explodeaza Turnul Eiffel. Un alt punct fantastic de observatie este Sacre Coeur din Montmartre, care ofera peisaje spectaculoase cu un Paris mult mai luminat decat de obicei, in noaptea dintre ani.


LOCUL 5: Venetia

Bilet avion dus/intors: 400 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 1600 Euro
La Festa di San Silvestro, urmata apoi de Il Capodanno sunt denumirile sarbatorilor care celebreaza ajunul (31 dec) si Noul An italian (1 ian), in cel mai pur stil venetian: savurand cel putin 5 feluri de mancare traditionala italiana intr-un restaurant si band prosecco, apoi alaturandu-te Carnavalului Mascat in piata Sf. Marc pentru apropierea miezului noptii. Celebrarea se continua, bineinteles, cu un fastuos spectacol de artificii, si cu petreceri incendiare pana dimineata, special pentru a te lasa sa admiri cel mai frumos rasarit de soare. Si nu uita sa porti lenjerie intima rosie in noaptea de Revelion, italienii spun ca poarta noroc!


LOCUL 4: Amsterdam

Bilet avion dus/intors: 400 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 800 Euro
Desi tot Berlinul ramane orasul european cu cea mai mare aglomeratie de concerte in noaptea dintre ani, Amsterdamul il intrece prin nonconformism. In primul rand, la miezul noptii poti sa iti creezi singur propriul spectacol de artificii, iar la miezul noptii centrul Amsterdamului va parea ca in mijlocul unui razboi. Oudjaarsdag sau Oudjaarsavond (Ziua sau Seara Vechiului An) este cea mai aglomerata perioada a anului pentru frumosul oras olandez. Oamenii se strang in piete precum Dam, Rembrandtplein, Nieuwmarkt si Leidseplein, apoi se inghesuie in baruri pentru a sarbatori. Renumitul Cartier Rosu aduce si el un farmec tulburator acestei sarbatori, alaturi de libertatea de a fuma diverse forme de marijuana in aproape orice bar.



LOCUL 3: Orlando

Bilet avion dus/intors: 1000 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 4 stele: 500 $
Iata ca Statele Unite ne ofera cea mai frumoasa destinatie de familie pentru Revelion. Daca ai copii, acestia vor fi incantati de ceea ce ofera Orlando, insa va fi la fel de interesant si pentru un adult. Parcurile tematice, SeaWorld, Universal Studios, Disney World, ofera cele mai interesante spectacole in noaptea dintre ani. Toate parcurile au spectacole live in timpul zilei si seara. Apoi, pe timpul noptii poti sa te plimbi in Universal CityWalk, un complex urias de restaurante, magazine cu jucarii, si spectacole, ce apartine NBC Universal. Sau, daca ai peste 21 de ani, poti sa te distrezi in IceBar, un bar unde toata mobila este facuta din gheata. Bineinteles ca la miezul noptii, in parcul Lake Eola poti sa vezi si un spectacol de artificii urias.



LOCUL 2: New York

Bilet avion dus/intors: 790 $/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 5 stele: 2000 $
Metropola Americana New York detine cel mai cunoscut loc de sarbatorire a trecerii la Noul An, universul Revelionului: Times Square. Aici poti sa vezi cum cade renumita "bila" - Waterford Crystal New Year's Eve Ball, alaturi de sute de mii de oameni. Acesti oameni incep sa se stranga in piata inca de la ora 3 dupa-amiaza ... si nu uita sa porti haine groase. Daca vrei sa vezi renumita ceremonie intr-un loc mai confortabil, exista o multime de hoteluri care iti pot oferi camere cu vedere spre piata. Festivitatile se continua cu spectacole de artificii, petreceri, cine fastuoase si croaziere romantice.






LOCUL 1: Rio de Janeiro

Bilet avion dus/intors: 1750 Euro/persoana
Cazare camera dubla, trei nopti (30 dec - 2 ian), hotel de 4 stele: 2000 Euro
Cand Revelionul este sarbatorit de milioane de oameni care se alinta sub soarele fierbinte in costume de baie, cum denumesti acel loc? Paradis? Rai? Nu, aceste locuri nu sunt reale, insa Rio de Janeiro este! Petrecerile de Revelion din Rio depasesc denumirea de incendiare, sunt adevarate frenezii. Orasul incepe sa se agite precum o inima sub influenta drogurilor, umplandu-se de culoare, de oameni imbracati in cele mai excentrice costume care danseaza uimitor, de spectacole uriase, de energia specifica brazilienilor. Amintim si preparatele si bauturile traditionale, care iti indestuleaza trupul si sufletul, si faptul ca a doua zi te poti odihni pe un sezlong, lenevind la soare.

Ce fructe trebuie sa mananci iarna pentru cresterea imunitatii

E adevarat ca iarna nu exista o varietate atat de mare de fructe ca vara, insa fructele care se gasesc in sezonul rece sunt pline de vitamine si foarte hranitoare. Portocalele si grapefruitul sunt bogate in vitamine C, acid folic si fitochimicale – asociate cu protectia impotriva anumitor tipuri de cancer, boli de inima si atacuri de cord.

Grapefruitul roz si rosu contin licopen, un element nutritiv care protejeaza impotriva cancerului de prostata.

Un alt fruct exceptional pentru consum iarna este rodia.
 Ce-i drept, ca sa mananci o rodie ai nevoie de timp si rabdare. Ah, si atentie! Pentru ca semintele acelea rosii din interior pateaza! Le poti consuma ca atare sau in salata de fructe, iaurt sau impreuna cu cereale la micul dejun.Rodiile contin polifenioli, niste oxidanti foarte puternici. Acum este sezonul lor si le gasiti in supermarket la circa 6 lei kg.


Excelente de consumat in sezonul rece sunt fructele de padure, chiar daca nu este tocmai sezonul lor.
Afine, capsuni si zmeura gasiti acum tot timpul anului, congelate, in supermarchet. Medicii sustin ca fructele congelate sunt la fel de hranitoare ca si cele proaspete. De obicei, fructul se congeleaza imediat dupa ce este cules, astfel incat continutul de vitamine si minerale este conservat.

Desigur, bananele nu pot lipsi din dieta ta zilnica. Contin potasiu, un mineral care ajuta la mentine tensiunea arteriala sub control.

In concluzie, mancati fructe zi de zi pentru a ajuta la cresterea aportului de fibre, vitamine, minerale si fitochimicale din organism.